Archive for giugno 2009


Saint Febronia: Equal or Second Class?

25 giugno 2009

St_FebroniaFrom distant Mesopotamia comes the story of St. Febronia the Holy Martyr. Ever since the seventh century Eastern Orthodox Christianity has commemorated her on June 25. This is her feast day.

What I tell you about Febronia is based on a biography written thirteen hundred years ago by a nun named Thomais. Composed originally in Syriac, this life enjoyed immense popularity and survives in Greek, Latin, Arabic, Armenian, and Georgian translations. I read the Greek and Latin versions.

St. Febronia was born in the ancient land that lies between the Euphrates and Tigris Rivers. When she was only two years old, her parents entrusted her to the care of a relative, Bryaina, the abbess of a convent. The aunt reared her niece strictly, according to the severe monastic discipline of soul and body.

Febronia proved to be a perfect pupil, intelligent, studious, and devout. By the time of her middle teens she had become a young woman of dazzling physical and spiritual beauty, and a charismatic teacher with a reputation for wisdom. She not only expounded the Scriptures to her sister nuns. The great ladies of the town also came to the convent, eager to learn from the beautiful young nun.

Febronia’s life was short. At age eighteen she was martyred. That is, she gave her life in witness for her faith. About 304 A.D. the Roman Emperor Diocletian dispatched officials and soldiers to rid Mesopotamia of Christians.

To escape persecution and death the Christian population of Nisibis fled, including the bishop and clergy. Except for Febronia, her aunt, and another elderly nun, the other nuns of the convent joined the flight to safety. Thus when the soldiers broke into the convent, they found only three nuns. The two aged nuns were not harmed, but Febronia was carried away in chains to face interrogation and punishment.

Rejecting bribes, flattery, and threats, gladly submitting to cruel tortures, the young woman refused to deny her Christian faith. On June 25 Febronia was beheaded. Her body was found and buried in the convent. Soon her tomb became a place of miraculous healings. From Nisibis, where later a church in her honor was built, the story of Febronia’s heroic martyrdom spread throughout the East, reaching as far south as Ethiopia and as far west as Italy. In Constantinople patriarchs eulogized this woman martyr. Hymnographers sang the praises of Febronia “full of wisdom.”

febronia russaFebronia represents a type of saint, the virgin martyr. Numbering hundreds, even thousands, the catalog of women saints includes not only the virgin martyr, but many other types as well. In the liturgical calendar of Orthodox Christendom are listed women saints who were disciples of Christ, apostles, evangelists, confessors, deacons, prophets, ascetics, builders of churches and convents. Generally ignored by a male-dominated church, this well documented record of women’s services and sacrifices to the church from its earliest beginnings nevertheless constitutes an illustrious chapter in the long history of Eastern Christianity.

These glorious women saints notwithstanding, the church has not yet accepted women as equal members in the body of Christ. For too long the church has forgotten that women also are created in the divine image and likeness (Genesis 1:27) and that among those who are baptized into Christ “there is neither male nor female” (Galatians 3:28). Equal to men in their love of God, which they have repeatedly proved by their piety and martyrdom, women remain unequal in the church, excluded from leadership and denied access to the altar.

Behind this discrimination lies an ancient entrenched tradition of patriarchal prejudice against women. Because this tradition has been sanctified by a theology based on the belief that women’s inferiority and subordination to men are divinely ordained, this prejudice survives to this day. Brilliant theologians and hierarchs, all men, created this theology in the first Christian centuries. Although influential church fathers knew and sometimes quoted Genesis1:27 and Galatians 3:28, they were never guided by these scriptural affirmations of women’s dignity and equality. Instead, they imposed on the church the patriarchal customs and laws prevailing in the cultures of the Eastern Mediterranean.

The church fathers justified the oppressive structures against women outside and inside the church by appeals to the authority of St. Paul and by sexist interpretations of selected scriptural texts. Although Christ extended freedom and equality to both sexes, the church fathers both in the East and in the West denied them to the daughters of Eve. Speaking for all the founding fathers, St. Cyril of Alexandria declared in the fifth century that “the male must always rule and female everywhere must be in second class.” Fifteen hundred years later this rule remains operative.

To rationalize woman’s oppression in society and church the fathers of Christianity developed a totally negative image of women. This anti-woman theology received classic expression in the golden eloquence of St. John Chrysostom. Christendom’s greatest preacher characterized women as stupid, softer than wax, vain, compulsively garrulous, fickle, slow of comprehension and servile in mentality. God had made them, he proclaimed, fit only for the domestic sphere.

By fulfilling their “special” role in the confined private sphere of the home, they freed their male relatives for significant public activities in the church and state. When Chrysostom made such statements he maligned the sex of saints and of his best friends, the women who like Olympias, deacon of Hagia Sophia, never deserted him. None of the fathers ever doubted that their own sex was superior to the other.

S. Febronia martire, Patrona di Palagonia. Incisione, sec. XVII.

S. Febronia martire, Patrona di Palagonia. Incisione, sec. XVII.

No church father hesitated to pronounce all women physically, morally, and intellectually inferior to men. Their presumably innate inferiority necessitated women’s submission to the superior sex, in all spheres barring none. In the church she was sentenced to silence, forbidden to teach and to serve God at the altar. When the nun named Theodosia was caught preaching and teaching, she was told, “It happens that your body makes you a woman, whether you like it or not. So stop teaching men in the church. For the Apostle (Paul) made it clear that this is shameful …”

These brief remarks suffice to suggest what obstacles confront the Orthodox woman or man who wishes change in the status of women in my church. Of all Christian churches it is the Orthodox Church that most tenaciously clings to ancient traditions. Yet, if women are to acquire equal dignity in the church this two-thousand-year-old tradition of discrimination against women must be examined and reassessed.

Above all, woman’s traditional second-class status needs to be reconsidered in the light of Christ’s own affirmation of women. The Gospels all record how he broke the customs, laws, and taboos of His time and culture in order to confirm woman’s divine image. Nowhere is this proved more dramatically than by his healing of the woman with the 12-year hemorrhage; his conversation with the Samaritan woman by the well; by his choice of a woman, Mary Magdalene, to be the first apostle of the Resurrection. It is worth noting that Orthodox tradition acknowledges Mary Magdalene to be the “first apostle,” and “the apostle to the apostles,” and the “first evangelist.”

Surely the church ought to follow the example of her founder rather than to continue the tradition of patriarchal prejudice against women. For too long it has prevented women from taking their rightful place beside their brothers in the new creation.

Furthermore, it should also be recalled that in the apostolic church there was no discrimination between male and female. Evidence from the Book of Acts and the genuine epistles of St. Paul indicates that indeed women participated fully in the liturgical life of the primitive church and that they held positions of leadership.

To return again to St. Febronia, our meditation on Febronia the Holy Martyr would have been neither complete nor honest without a reflection on the status of her sisters in the church, yesterday and today.

Words of praise and honor to women saints will remain hollow and meaningless until women are restored to equal dignity in Christ’s church on earth.

Given at the Common Council meeting of Church Women United,
June 25, 1983, Stony Point, New York.


Sfânta Mare Muceniţă Fevronia este pomenită pe 25 iunie.

25 giugno 2009
Fresca din Biserica Seminarului Teologic de la Manastirea Neamţ

Fresca din Biserica Seminarului Teologic de la Manastirea Neamţ


 “Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre!”
“Fevronia avea douăzeci şi era atît de frumoasă, încît nici zugravul n-ar fi putut să zugrăvească frumuseţea feţii ei cea înflorită. Ea era foarte iubitoare de învăţătură şi isteaţă la minte.[…]
Indată slujitorii au început a o munci, bătînd-o cumplit; iar sîngele curgea din trupul ei. Iar focul de sub dînsa ca să nu se stingă, turnau peste el unsoare, ca astfel să facă mai multă văpaie şi să o ardă mai cumplit.
– Selin a zis către slujitori: “Spînzuraţi-o pe lemnul cel de muncă, şi-i strujiţi coastele ei cu piepteni de fier şi cu foc să-i ardeţi coastele ei!” Deci, muncitorii îndeplinind porunca, Sfînta Muceniţă Fevronia şi-a ridicat ochii la ceruri, şi a strigat: “Doamne, vino în ajutorul meu şi nu mă lăsa pe mine, roaba Ta, în ceasul acesta!”[…]
 Atunci Selin a poruncit să-i taie sfîntul ei cap. Deci, un ostaş, luînd sabia în mînă, cu cealaltă mînă a apucat perii capului şi astfel a înjunghiat-o în grumazi, precum cineva junghie o oaie; apoi, i-a tăiat şi sfîntul ei cap. […]
 De la mormîntul ei bolnavii luau tămăduiri; cîţi au fost orbi, au văzut; cîţi erau şchiopi s-au îndreptat şi cîţi erau îndrăciţi, au scăpat de îndrăcire; şi ori de ce neputinţă era cuprins cineva, numai atingînd gura şi sărutînd acea mică parte luată din moaştele sfintei, îndată cîştiga tămăduire şi se ducea sănătos la casa sa, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu.”
Hurezi - Moaste Sf Fevronia.  Ortodoxe Românesti

Hurezi – Moaste Sf Fevronia.
Ortodoxe Românesti

Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Fevronia

Condacul 1

Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Icosul 1

Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, ca din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;
Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 2-lea

Văzând fericita stareţă Vriena că, prin darul lui Dumnezeu, cu duhovnicească înţelepciune iscusită erai şi cu firească frumuseţe foarte înfloreai, în taina inimii sale, lui Dumnezeu, pentru buna ta aşezare, Îi striga: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegând tu, preaînţeleaptă fecioară, că temelia vieţii creştine este dragostea lui Dumnezeu şi suferinţa pentru fapta bună, pe Dumnezeu din tot sufletul te-ai sârguit a-L iubi şi pentru lucrarea poruncilor Lui cu tot sufletul a te învoi, pentru care şi noi cu laude te cinstim:
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, Mirele tău, fecioria duhului şi a trupului cu mare sfinţenie ai păstrat;
Bucură-te, că, prin înfrânare şi feciorie, îngerească petrecere ai urmat;
Bucură-te, că pe o scândură îngustă te odihneai;
Bucură-te, că alteori pământul gol în loc de pat îl aveai;
Bucură-te, că o dată la două zile tu hrană primeai;
Bucură-te, că întru vegheri şi rugăciuni pururea zăboveai;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale pe toate le întreceai;
Bucură-te, ca pe Ieria cea de neam mare prin cuvintele tale ai luminat-o;
Bucură-te, căci cu toată familia ei s-a creştinat;
Bucură-te, căci ca luna printre stele în mijlocul soborului străluceai;
Bucură-te, căci cu lumina vieţii tale pe toate le luminai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt a întărit pavăza credinţei tale, prin care ai stins toate săgeţile cele înfocate şi pierzătoare ale mâniei şi ale poftei; iar prin darul lui Dumnezeu, strălucind înţelegerea sufletului tău, te-ai învăţat a-I cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având în cămara inimii tale pe Mirele Cuvântul, cu Dânsul, prin rugăciunea inimii, necontenit vorbeai şi, întărindu-te cu darul Lui, cu dor înfocat în calea poruncilor Lui alergai; pentru care, fericindu-te că de poruncile Lui ai flămânzit şi ai însetat, îţi cântăm:
Bucură-te, că, din inimă iubind pe Hristos, spre mucenicie te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, că sfaturile stareţei Vriena şi ale egumenei Tomaida în inimă le-ai păstrat;
Bucură-te, căci, cu duhul arzând, spre mucenicie ai alergat;
Bucură-te, că pe bătrânele stareţe foarte le-ai bucurat;
Bucură-te, că, auzind de venirea chinuitorilor, nu te-ai înspăimântat;
Bucură-te, că sosind chinuitorii în mănăstire, cu lanţuri te-au legat;
Bucură-te, că scoţându-te din mănăstire, spre chinuire ai plecat;
Bucură-te, că de fericita ta stareţă până la un loc ai fost petrecută;
Bucură-te, căci cu ultimele ei sfaturi ai fost întărită;
Bucură-te, că, la despărţire, blagoslovenie de la ea ai cerut;
Bucură-te, căci cu blagoslovenia şi cu rugăciunile ei spre mucenicie ai pornit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri şi mare întristare au cuprins pe fericita stareţă Vriena la despărţirea de tine, fericită fecioară, şi întorcându-se în mănăstire a căzut cu faţa la pământ în biserică, cu lacrimi şi cu durerea inimii rugând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te întărească cu darul Său şi să-ţi dea răbdare până la sfârşit, spre a-I cânta Lui cu fecioarele cele înţelepte: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind fericita stareţă Vriena că tu eşti dusă înaintea chinuitorului Selin şi că nici momelile, nici îngrozirile şi nici primele chinuri nu te-au înspăimântat foarte s-a bucurat; iar noi cu lacrimi te cinstim aşa:
Bucură-te, căci cu lanţuri legată înaintea lui Selin ai stat;
Bucură-te, că toate chinurile lui le-ai defăimat;
Bucură-te, că de haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, că de ostaşi cu toiege carnea trupului tău era sfărâmată;
Bucură-te, că peste răni cu foc arsă ai fost;
Bucură-te, că, în văpaia focului fiind, chemai în ajutor pe Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, căci cu darul Lui spre mari chinuri te pregăteai;
Bucură-te, că, având în inimă dragostea Lui, focul în seamă nu-l luai;
Bucură-te, că inima ta, arzând, de focul Duhului era cuprinsă;
Bucură-te, vlăstar cuvântător prin care Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că Părintele ceresc prin tine S-a mărit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 5-lea

Stea prealuminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos eşti, strălucind în cămara cerescului Mire, cu fecioarele cele înţelepte petrecând, şi cu toţi sfinţii şi îngerii Îl lauzi pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând egumena Tomaida că tu, sfântă fecioară, erai târâtă şi băgată în văpaia focului spre a te arde de vie, şi nemaiputând suferi, de durerea inimii a căzut leşinată la pământ. Iar noi, nevrednicii, având înaintea ochilor noştri suferinţele tale, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, în para focului fiind, glasul cel disperat al Tomaidei l-ai auzit;
Bucură-te, că de a ei durere cu sufletul ai pătimit;
Bucură-te, că pe cei de faţă i-ai rugat să o ajute;
Bucură-te, că, la a ta rugăminte, apă pe capul Tomaidei au vărsat;
Bucură-te, că în focul chinurilor fiind tu, dragoste de aproapele ai arătat;
Bucură-te, că pe povăţuitoarea ta cea întru Domnul nu ai uitat-o;
Bucură-te, că blestematul Selin, văzându-te nebiruită, spre mare furie s-a întors;
Bucură-te, că din a lui poruncă spânzurată pe lemn ai fost;
Bucură-te, căci carnea ta strujită a fost până la os;
Bucură-te, că în acele amare munci ai cerut ajutor de sus;
Bucură-te, că mulţi, nemaiputând suferi priveliştea chinurilor tale, s-au dus;
Bucură-te, că în acele munci, întrebată fiind de Selin, nu ai voit a-i da lui răspuns;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 6-lea

Mărturisind prin tăcere vitejia cugetului tău, răbdai, fericită fecioară Fevronia, cu dragoste izvodirile chinurilor pentru Mirele tău Cel ceresc şi în taina inimii tale Îl lăudai pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a în inima ta raza cea preadulce a Duhului Sfânt, cu care te-ai sprijinit a suferi cu veselie şi mângâiere muncile care urmau. Iar noi, nevrednicii, slăvind darul lui Dumnezeu care te întărea pe tine, sluga Sa cea înţeleaptă, te lăudăm, strigând aşa:
Bucură-te, că de la strujirea trupului spre tăierea limbii pregătită te-ai arătat;
Bucură-te, ce dezrădăcinarea dinţilor cu inimă tare ai răbdat;
Bucură-te, că după scoaterea dinţilor, sângele cel feciorelnic, ca un izvor din gura ta curgea;
Bucură-te, că dinţii cei frumoşi ca nişte mărgăritare erau semănaţi pe pământ;
Bucură-te, că, după aceste chinuri, iarăşi spre închinarea de idoli te-a îndemnat;
Bucură-te, că iarăşi cu mare bărbăţie l-ai înfruntat;
Bucură-te, că pe el slugă a iadului l-ai numit;
Bucură-te, că asupra ta alte chinuri a rânduit;
Bucură-te, că sânii tăi feciorelnici a poruncit să fie tăiaţi;
Bucură-te, că după tăiere, ca doi struguri pe pământ au fost aruncaţi;
Bucură-te, ca pentru dragostea Mirelui tău, Hristos, ai suferit şi această greutate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 7-lea

Vrând cumplitul Selin să aducă dureri peste dureri feciorelnicului tău trup, a poruncit cu foc să ardă rănile cele sângerânde ale sânilor tăi. Iar tu, vitează fecioară, pe Cel nevăzut, Care cu darul Său te întărea, Îl lăudai din inimă, strigând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătatu-s-a întru tine, sfântă fecioară, puterea şi lucrarea darului Celui de sus, care inima ta o întărea în durerile cele nesuferite şi în chinuri; pentru care şi noi slăvind pe Hristos Dumnezeu şi pe tine, roaba Sa, cu evlavie şi cu umilinţă zicem aşa:
Bucură-te, că în toate chinurile tale, cu ochii la Mirele tău priveai;
Bucură-te, că în taina inimii tale, ajutorul Lui îl cereai;
Bucură-te, că El spre tine a căutat;
Bucură-te, căci, cu al său dar, spre răbdare te-a îmbărbătat;
Bucură-te, că iarăşi Selin s-a tulburat ca un turbat;
Bucură-te, că iarăşi pentru tine ardere a poruncit;
Bucură-te, că şi de astă dată nebiruită ai rămas;
Bucură-te, că, pentru Hristos, trupul iarăşi l-au ars;
Bucură-te, că în această muncă cruzimea lui Selin o ai defăimat;
Bucură-te, că rănile lui Hristos pe trupul tău le-ai purtat;
Bucură-te, că arderea trupului cu dar dumnezeiesc ai răbdat;
Bucură-te, că prin ardere, jertfă vie şi fără prihană Mirelui Hristos te aduceai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 8-lea

Văzând cuvioasele femei Tomaida şi Ieria marile chinuri pe care le răbdai, pe stareţa ta Vriena la mănăstire o au înştiinţat; iar fericita bătrână, auzind, cu lacrimi de bucurie pe Dumnezeu, Cel ce te întărea, Îl lăuda, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu toată credinţa, cu durere în inimă şi cu multe lacrimi se ruga fericita Vriena Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca să-ţi dea răbdare până la ceasul de sfârşit, în această a ta alergare spre cer; iar noi, aducându-ne aminte de suferinţele tale, cu umilinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că pentru mărturisirea dreptei credinţe pe roată spre chinuire legată ai fost;
Bucură-te, că şi întru aceste chinuri ai proslăvit pe Hristos;
Bucură-te, că după dezlegarea de pe roată, slăbind de multă durere, ai căzut la pământ;
Bucură-te, că prim-comitele şi Lisimah au privit la chinurile tale;
Bucură-te, că în taina inimii lor se tânguiau cu jale;
Bucură-te, că, prin pătimirea ta, ei s-au întors la Hristos;
Bucură-te, că pătimirea ta multora a fost de folos;
Bucură-te, că prin chinurile tale, mulţi au cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că mulţi pentru răbdarea ta pe Dumnezeu au lăudat;
Bucură-te, că blestematul Selin, biruit văzându-se, iarăşi spre alte chinuri s-a pornit;
Bucură-te, că iarăşi, prin darul lui Hristos, pe el l-ai biruit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 9-lea

Toată adunarea poporului care privea spre chinurile tale blestema cruzimea şi nebunia tiranului Selin; iar cei binecredincioşi pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea, în taina inimilor lor, Îl lăudau, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorisind cineva cu toată priceperea, nu va putea spune îndeajuns durerile şi suferinţele tale, fecioară, pe care cu dragoste le-ai răbdat pentru Mirele tău Cel din ceruri; iar noi, neputincioşii, îndrăznim a aduce ţie aceste smerite cântări:
Bucură-te, că mâinile tale cu securea au fost tăiate;
Bucură-te, căci ca două mlădiţe la pământ au fost aruncate;
Bucură-te, căci cu aceste mâini sfintele cărţi tu le ţineai;
Bucură-te, că acele sfinte mâini spre rugăciune adeseori le-ai ridicat;
Bucură-te, că acum, pentru dragostea lui Hristos, jertfă vie le-ai dat;
Bucură-te, că tăindu-ţi mâinile, mintea şi inima spre cer le ridicai;
Bucură-te, că în aceste dureri ajutor de sus cereai;
Bucură-te, căci cu sete dumnezeiască dezlegarea de trup o doreai;
Bucură-te, că în cămara cea de Mire de fecioarele cele înţelepte aşteptată erai;
Bucură-te, că tu, fericită fecioară, cu ochii inimii spre cer priveai;
Bucură-te, că după tăierea mâinilor, spre tăierea picioarelor pregătită erai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 10-lea

Vrând purtătorul de armă să taie piciorul cel drept, luând securea a lovit cu mare putere în gleznă însă nu a putut să-l taie; şi a doua oară lovind, nimic n-a sporit. Şi văzând acest lucru, a luat un lemn şi punându-l sub picior, a repezit cu furie securea şi abia l-a tăiat. Iar tu, sfântă fecioară, de mare durere din tot trupul te cutremurai şi cu inimă zdrobită pe Hristos Îl lăudai, strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de diamant ai rămas, sfântă fecioară, în faţa tuturor durerilor celor mari şi amare, căci în inima ta odihneai prin credinţă, nădejde şi dragoste pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea a le răbda; pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi, cei care te lăudăm aşa:
Bucură-te, că tăindu-ţi-se piciorul drept şi pe cel stâng spre tăiere îl întindeai;
Bucură-te, că tăindu-ţi amândouă picioarele, de fericitul sfârşit te apropiai;
Bucură-te, că după tăierea sfintelor tale picioare şi mâini, în jalnică privelişte te aflai;
Bucură-te, că sângele tău cel feciorelnic, curgând, pământul l-a adăpat;
Bucură-te, că sfântul tău sânge pe pământ se vedea închegat;
Bucură-te, că de pe feciorescul tău trup, ca de pe un arbore tânăr, ramurile se vedeau tăiate;
Bucură-te, că sfintele părţi ale trupului tău pe pământ erau înşirate;
Bucură-te, căci cu sufletul tău cel sfânt, ca o pasăre din laţ, dezlegarea o doreai;
Bucură-te, căci clipa despărţirii de trup cu bucurie o aşteptai;
Bucură-te, că acum în inimă sufletul tău locuinţă îşi avea;
Bucură-te, că ultimele bătăi ale inimii tale spre Iisus erau îndreptate;
Bucură-te, că ultimele tale cuvinte, de Dânsul erau ascultate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 11-lea

Împăratul cerului şi al pământului privind din cer la nevoinţele tale, sfântă fecioară, cu darul Său te întărea spre săvârşirea alergării tale. Iar tu, cu necurmata ta privire a inimii spre El căutând, Îi cereai ajutorul, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie picioarelor tale a fost ţie Legea Domnului şi lumina cărărilor tale celor cereşti. Pentru aceasta, prin darul Celui ce te-a ales şi te-a chemat, te-ai făcut făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii lui Hristos, pentru care auzi şi de la noi acestea:
Bucură-te, că prin vitejia cea duhovnicească pe nelegiuitul Selin l-ai ruşinat;
Bucură-te, că el, văzându-se biruit, hotărâre de moarte asupra ta a dat;
Bucură-te, că din porunca lui ostaşii sfântul tău cap l-au tăiat;
Bucură-te, că alergarea spre cer acum s-a terminat;
Bucură-te, că acum fericitul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, că Sfintele Puteri cu bucurie l-au întâmpinat;
Bucură-te, că la cămara veşnicului tău Mire ai fost dusă;
Bucură-te, că acum cununa muceniciei şi a fecioriei ai primit de la Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, că în hora fecioarelor, acolo veşnic ai dănţuit;
Bucură-te, că după învierea cea de obşte, plată desăvârşită pentru nevoinţele tale vei primi;
Bucură-te, că, prin sfârşitul tău cel mucenicesc, preafericita ta stareţă Vriena foarte s-a bucurat;
Bucură-te, că fericitele tale moaşte cu cinste aducându-le, în mănăstire le-a îngropat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 12-lea

Vrând blestematul Selin după a ta ucidere să prânzească, s-a dus la palatul său şi a fost cuprins deodată de o spaimă aşa de mare, că rămânând mut, şi-a ieşit din minte, şi-a lovit capul de un stâlp şi, căzând la pământ, rău a pierit. Iar poporul cel binecredincios, auzind aceasta, slavă mare a dat lui Dumnezeu pentru dreapta Sa izbăvire, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântare de laudă şi de mulţumire lui Dumnezeu au cântat toate monahiile şi surorile sfintei mănăstiri la înmormântarea sfântului tău trup. Pentru aceasta te rugăm, auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că de la mormântul tău tămăduiri de boli se dădeau;
Bucură-te, că mulţi păgâni, văzând aceste minuni şi crezând în Hristos, se botezau;
Bucură-te, că, lăsând deşertăciunile cele lumeşti, viaţa monahicească au îmbrăţişat;
Bucură-te, că, după a ta săvârşire, pe vieţuitoarele acestei mănăstiri le cercetai;
Bucură-te, că la privegherile cele de toată noaptea, în mijlocul lor te arătai;
Bucură-te, că trei ceasuri împreună cu ele la sobornicească slavoslovie petreceai;
Bucură-te, că la arătarea ta te veseleai;
Bucură-te, că feciorescul şi slăvitul tău trup din mănăstire nu a voit să fie luat;
Bucură-te, că preasfinţitului episcop, spre mângâiere, un singur dinte i s-a dat;
Bucură-te, ca acel sfinţit dinte al tău cu mare cinste în biserica cea nouă l-a aşezat;
Bucură-te, că prin acest fecioresc dinte multe minuni s-au arătat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 13-lea

O, preaînţeleaptă şi Sfântă Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, primeşte de la noi, nevrednicii şi păcătoşii, aceste smerite cuvinte spre lauda sfintelor tale nevoinţe şi fii mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu la ceasul sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de Apoi; ca, fiind noi miluiţi prin sfintele tale rugăciuni, să cântăm şi noi împreună cu tine
slavă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut…, Condacul 1: Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare …, şi această

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Fevronia

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii, care alergăm cu credinţă şi cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni; nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum. Sfântă Mare Muceniţă, pleacă genunchii tăi cei duhovniceşti către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a Cărui cămară acum te veseleşti şi roagă-L, cu dragostea aceea cu care Îl rugai în sfintele tale nevoinţe, să ne trimită şi nouă, celor săraci şi neputincioşi, mila şi harul Său, spre ajutor în necazurile şi ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi. Fii mijlocitoare către Preasfânta Fecioară Maria pentru viaţa cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci şi tu ai plăcut Lui şi ai păzit cu mare sfinţenie poruncile Lui. Şi pentru dragostea Lui ţi-ai pus sufletul tău şi te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită şi cuvântătoare.
Deci, ca o slugă bună şi preaînţeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul şi Dumnezeul nostru, roagă-L ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele şi în tot ceasul Îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar şi cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veşnicele munci şi a intra întru fericirea şi veselia cea nemărginită. Amin.

Şi se face otpustul.


Cântare de laudă la Sfânta Muceniţă Fevronia

Fevioara Fevronia pre Hristos mărturiseşte,

Înaintea nelegiuitei curţi, însîngerată şi pală.

Tînăra Fevronia asemenea este unei stîlpări de finic.

Stîlparea acum se apleacă de rod preafrumos,

Şi către Silenus grăieşte:

„Eu Mire am, iar slavă de la tine nu primesc.

Hristos este slava mea, şi înălţarea mea.

Ah, frumuseţea chipului Mirelui meu!

Nu ai decît să-mi tai picioarele,

Cu ele eu

Deja alergarea am isprăvit.

Taie-mi şi mîinile, căci eu

Lucrul mînilor mele l-am isprăvit.

Şi limba taie-mi-o, căci eu

Mai departe mă voi ruga cu inima.

Zdrobeşte-mi şi dinţii şi gura, zdrobeşte-i!

Căci eu cu inima

Şi mai limpede voi grăi.

Cit despre trup, la ce îmi mai trebuie acum?

Mirele meu cu un strai mai frumos

Mă va îmbrăca,

În cerul cel de sus, printre cei sfinţi,

În dulcele Rai cel locuit de îngeri.

Iar după ce eu voi pleca să nu crezi,

O, sărmane Silenus,

Că furia ta de fiară,

Cea de o viaţă întreagă,

Se va ostoi.

Ci bagă în urechi ale mele cuvinte:

Întru aceeaşi zi, şi tu şi eu

La Tronul Judecăţii vom merge,

Tu ca schingiuitor, iar eu ca schingiuită.

Fiecare din noi, cu ale sale proprii fapte”.

Mucenicia Sfintei Fevronia, INTEGRAL AICI

S. Febronia. Affresco in Romania, epoca contemporanea

S. Febronia. Affresco in Romania, epoca contemporanea


Православни календар 08 јул (25 јун) Света преподобномученица Февронија

24 giugno 2009

st. febronia virgyn et martyrСвета преподобномученица Февронија
Кћи сенатора Просфора из Рима. Да би избегла брак са смртним човеком, она себе обручи Христу и замонаши се на Истоку у земљи Асирској, у манастиру, где њена тетка, Вриена, беше игуманија.

Лисимах, син некога великаша, имаше жељу да се ожени Февронијом, но како цар Диоклецијан подозреваше у њему потајног хришћанина, посла га на Исток, са Селином, стрицем његовим, да хвата и убија хришћане.

Суров беше Селин као звер, и свуда без поштеде истребљиваше хришћане. Лисимах, напротив, где год могаше штеђаше хришћане и склањаше их од свога звероподобног стрица. Направивши пустош од хришћана у Палмири, Селин дође у град Сивапољ, близу ког беше манастир девички са педесет испосница, међу којима и Февронија.

Иако јој беше тек двадесет година, Февронију поштоваху и у манастиру и у граду због велике кротости, мудрости и уздржљивости. У том манастиру држаше се правило блажене Платониде, раније игуманије, да се сваки дан петка проводи само у молитвама и читању свештених књига, без икаква другог рада. Вриена беше одредила Февронију да чита сестрама свештене књиге, и то стојећи скривена иза завесе, да се нико не би замаивао и пленио красотом лица њенога.

Света преподобномученица ФевронијаЧувши Селин за Февронију, нареди да му је доведу. Па кад се света девица не хте одрећи Христа и пристати на брак са смртним човеком, он нареди да је шибају, потом да јој зубе избију, потом да јој одсеку руке, па прси, па ноге, и најзад да је посеку мачем. Али мучитеља – тога истог дана снађе страшна казна Божја: бес уђе у њега, и обузе га неки самртни ужас; у том ужасу он удари главом о мермерни стуб и паде мртав. Лисимах нареди да се тело Февронијино сабере и однесе у манастир, где буде чесно сахрањено, а он се са многим другим војницима крсти.

Од моштију свете Февроније биваху многа исцељења, а и она се јављаше у дан празника њеног и стајаше на свом уобичајеном месту међу сестрама, и све сестре гледаху је са страхом и радошћу. Чесно пострада света Февронија и пресели се у вечно блаженство 310. а 363. године мошти њене буду пренете у Цариград.

Тропар (глас 4):
Овчица Твоја Исусе, Февронија, зове силним гласом: “Тебе Жениче мој љубим и тражећи Те страдам, и распињем се и сахрањујем у крштењу Твоме. И страдам ради Тебе, да бих царствовала с Тобом, и умирем за Тебе, да бих живела с Тобом. Прими ме као чисту жртву, с љубављу жртвовану за Тебе.” Њеним молитвама, као Милостив, спаси душе наше.

Февронија дева Христа исповеда
Стојећи пред судом, крвава и бледа.
Февронија млада ко палмова грана.
Од краснога плода грана отежана,
Па Селину збори: „Ја женика имам.
И никакве части од тебе не примам,
Христос моја слава, Христос моја дика.
О да красна лика мојега Женика!
Сеци, сеци ноге — пут су превалиле!
Сеци, сеци руке — посо су свршиле!
Сеци, сеци језик — срцем ћу се молит!
Крши, крши уста — срцем ћy говорит!
Шибај, дроби, тело — нашто ће ми тело?
Лепше ми је Женик спремио одело.
На небеси горе међ многим светима,
У сладосном Рају међу ангелима.
Када ја отидем, не мисли, Селине,
Да ће јед живота твога да угине.
Но чуј ме и памти: гле, дана истога
Скупа ћемо поћи пред Бога Живога:
Ти као мучитељ — ја мучена тобом,
Свак ће своја дела да понесе собом.

Fourteenth century icon of St. Febronia’s Martyrdom from Serbian Orthodox Monastery of Gracanica, Kosovo.

Fourteenth century icon of St. Febronia’s Martyrdom from Serbian Orthodox Monastery of Gracanica, Kosovo.

„Ко жели отклонити од себе будуће беде, мора ц радошћу подносити садашње”. рекао је Марко Подвижник. За велику беду сматрају људи клевету; и мало је оних који ову беду подносе без роптања. О красни плоде благодушно поднесене напасти! Напаст нам се даје за добру духовну трговину, а ми пропуштамо прилику остајући празни на пазару. Гле, и Атанасије, и Василије, и Златоуст, и Макарије, и Сисоје, и хиљаде других следбеника Најоклеветанијег били су оклеветани. Но Бог, који све устројава на наше спасење, тако је устројио био, да на трњу клевете никну мирисне руже славе за све оклеветане ради имена Његовог. Да није био оклеветан, зар би Стефан видео небо отворено и славу Божју на небу? И клевета на Јосифа целомудреног није ли послужила на још већу славу његову?

Да созерцавам чудесни риболов на дубини (Лк. 5, 4) и то:
1. Како апостоли одоше на дубину и ц благословом Господа уловише препуно рибе,
2. како сам ја празан и гладан док стојим у плићини чула и ту ловим силу и мудрост,
3. како треба да пођем на дубину духовну, ц благословом Господа, и тамо уловим добар лов.

о данашњем и сутрашњем дану
Не хвали се сјутрашњим даном јер не знаш шта ће дан донијети (Приче Сол. 27, 1)

Да се не хвалимо, браћо, оним што није у нашој власти. Времена и лета положио је Господ под Своју власт, и Он њима располаже. Само Бог једини зна, да ли ће нас сутрашњи дан убројати у живе или мртве? Неки су умрли уочи дана венчања свога; други су опет силазили у гроб уочи дана крунисања царском круном. Да нико, дакле, не говори: сутра ће ми бити најсрећнији дан у животу: сутра ступам у брак! Или: сутра се крунишем царском круном! Или: сутра идем на гозбу велику! Или: сутра ми долази добитак велики!

О нека нико не говори о срећи сутрашњега дана. Гле, још ове ноћи може душа изаћи из тела, и наћи се сутра окружена црним демонима у митарствима! Још ове ноћи може се човек одвојити од сродника и пријатеља, од богатства и части, од сунца и звезда, и наћи се у друштву сасвим непознатом, на месту невиђеном, на суду неочекиваном.

Место да се хвалимо даном сутрашњим, боље да се молимо Богу да нам да хлеб наш насушни данас. Можда нам је данашњи дан последњи на земљи. Зато је боље да овај дан проведемо у покајању за све минуле дане наше на земљи, него да сујетно фантазирамо о сутрашњем дану, о дану који нам може никад и не осванути. Сујетно фантазирање о сутрашњем дану не може нам донети никакве добра, док покајање с плачем за један дан може нас спасти огња вечнога.

Господе праведни, сагори безумну сујету у нама. Теби слава и хвала вавек.

Pictură din Mănăstirea Panaghia Malevi, Grecia

Pictură din Mănăstirea Panaghia Malevi, Grecia